Jertfa amanata

Nu e de ajuns sa mori pentru a fi iubit…
Cand lumea veche moare-n tine
Cand nimeni nu te stie
Cand toti dau fuga la corturile lui Chedar
In zapuseala zilei sufocata de stiri si reporteri
Pe altarul de piatra necioplita
Pe piatra marturisii
Pe muntele templului inca neridicat
Cu stiletul scanteind in ochii intrebatori
In ochii lui Isac, unul-nascut din tatal,
Langa desaga cu vreascuri
Pravalindu-se de veacuri alene printre tufele de afine
De afine coapte
La glasul Celui Prea Inalt
“Eu sunt o tufa verde de afine”
Langa focul rostuit cu grija de Eliezer din Damasc
“Dar unde e mielul jertfei?”
“Unde e cel curat infasat
In zorii umezi de plans,
De plansul lui Miriam cea cu nume egiptean,
MRYT,
Ce se talmaceste ‘Iubita’?”
“Unde e mielul mult-asteptat?”
Glasul lui El Shadday spinteca stancile Moriei
“Nu cumva sa te atingi de copilul meu!
De Intaiul meu nascut
De fiul lui MRYT
De IS…” si glasul i se destrema in cele patru zari
“IS…? Isac?”
“Dar pana cand?”
“Pana vineri”
“Dimineata, seara sau la pranz?”
“La cele trei ceasuri ale dupa-amiezii…
Si nu mai pune atatea intrebari!”
Striga Cel Prea Inalt
Si cerul rosu cazu ca un bolovan in locul sau de veci
Printre crengi de maslini coarnele tapului intepenira
“E atat de greu sa mori de doua ori!”
Cand te-ai pregatit sa infrunti pe Mastema
Cand ti-ai luat ramas bun de la Sara
Cand l-ai imbratisat pe Ismael
Auzi incrancenatul glas
“Nu acum!”
Asteptarea asta de veacuri e atat de grea!
Chiar si atunci cand poti sa te rostogolesti pe rotunjimea pamantului
De cate ori vrei pe zi
Grea e asteptarea mesianica!
Mai grea decat sarcina de vreascuri de pe umerii lui Isac
Mai grea decat inima impovarata a pribeagului din Ur
Mai grea decat lemnul purtat de IS
Pe strazile pustii ale cetatii iebusite
Fara spectatori adusi cu forta de acasa
Fara prieteni intimi
Fara dusmani adevarati
Doar cu Miriam si Iohanan acolo…
Pana la al saptelea cuvant…
Cand s-a rupt catapeteasma templului
Si calendarul s-a intors la ziua lui Avram
Cu toata recuzita ei
Cu desaga de vreascuri
Cu stiletul scanteind in lancea lui Longhin
Cu a lui coasta despicata,
Fantana pentru toti cei insetati,
O jertfa amanata
Pentru acea zi de vineri a lui Nisan
Cand mieii zburdalnici umbrind pajistea Betleemului
Vestesc al meu exod
In cetatea parasita
La al noulea ceas
La jertfa de seara
Cu intunericul firii vaduvite
Coborand alene peste mine
“O Doamne,
De cate ori trebuie sa mor
Pentru a gusta a ta moarte
In lumina
Sau, poate, dincolo de ale ei raze visinii?”